23.000 de metri cubi de material lemnos, confiscați de Poliție de la începutul anului. Valoarea, peste 6,6 milioane de lei.

Aproape 23.000 de metri cubi de material lemnos au fost confiscați de polițiștii de ordine publică din toată țara, în prima parte a anului 2019, valoarea ridicându-se la peste 6,6 milioane de lei.

Cifra reprezintă o creștere cu 51,7% față de aceeași perioadă a anului trecut, se arată într-un comunicat al Poliției Române din 4 mai 2019.

La nivel național, în primele luni din 2019, polițiștii au organizat 12.468 de acțiuni și controale pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori, precum și pentru asigurarea legalității circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

De asemenea, au fost verificate aproape 3.300 de obiective (târguri, oboare, piețe, exploatări forestiere, depozite, ocoale silvice) și peste 23.000 de autovehicule.

În urma acestor activități, volumul de masă lemnoasă tăiată ilegal a scăzut cu peste 16 procente, față de aceeași perioadă a anului trecut, iar tăierile ilegale din pădurile proprietatea statului au scăzut cu 7,56%.

Au fost constatate 551 de infracțiuni la regimul silvic, fapte pentru care sunt cercetate penal 509 persoane, față de 22 dintre acestea fiind luate măsuri preventive.

În primele trei luni ale anului 2019, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018, infracțiunile sesizate la regimul silvic au scăzut cu 12 procente, 825 dintre acestea reprezentând sesizări din oficiu.

Polițiștii Direcției de Ordine Publică au aplicat peste 5.200 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 10 milioane de lei, în conformitate cu Legea nr. 171/2010 privind stabilirea si sancționarea contravențiilor silvice.

Au fost ridicate în vederea confiscării peste 1.300 de bunuri, dintre care 404 fierăstraie mecanice, 235 de topoare, 169 de atelaje hipo și 6 tractoare.

În această perioadă, 276 de apeluri au fost primite prin S.N.U.A.U. 112 privind transporturile ilegale de materiale lemnoase, la 63 dintre acestea polițiștii care au intervenit au descoperit nereguli la documentele de însoțire a mărfii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *