Aproape 800 de infracțiuni silvice în doar o lună

În luna februarie 2019, au fost efectuate peste 4.400 de controale în domeniul silvic și au fost constatate aproape 800 de infracțiuni, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Timp de o lună, polițiștii au verificat peste 1.050 de obiective la nivel național, cele mai multe dintre acestea vizând 234 târguri, oboare și piețe;  132 de depozite și 131 exploatări forestiere.

Au mai fost verificate și 8.625 de mijloace de transport material lemnos.

În urma controalelor, au fost întocmite 778 de dosare penale în domeniul silvic.

Dintre acestea, 357 au fost înregistrate ca urmare a unor plângeri, iar în 304 polițiștii s-au sesizat din oficiu.

În celelalte cazuri, dosarele penale au fost întocmite în urma sesizărilor venite de la alte instituții sau prin denunțuri.

Totodată, se mai arată în comunicatul Poliției Române, au fost soluționate aproape 560 de dosare penale în care sunt cercetate pentru infracțiuni silvice 258 de persoane.

Polițiștii au aplicat aproape 2.000 de sancțiuni contravenționale în valoare de 3,7 milioane de lei la legea privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Ca măsuri complementare, au fost confiscați 7.800 de metri cubi de material lemnos.

În plus, au fost indisponibilizate aproape 170 de bunuri dintre care 52 de fierăstraie mecanice, 13 atelaje hipo și 12 autovehicule.

În luna februarie, peste 100 de apeluri au fost primite prin 112 privind transporturile ilegale de materiale lemnoase.

La 24 dintre acestea polițiștii care au intervenit descoperind nereguli la documentele de însoțire a mărfii.

În urma controalelor efectuate de polițiștii bihoreni au sancționat o firmă specializată în comercializarea materialelor lemnoase cu 15.000 de lei și au dispus confiscarea a aproape 1.000 metri cubi lemn rotund în valoare de 206.000 de lei.

Poliția și Garda din Sălaj au constatat trei contravenții și au aplicat amenzi în valoare de 25.000 de lei. Totodată, au decis și confiscarea a peste 800 de metri cubi de cherestea (rășinoase) în valoare de 530.000 de lei.

Polițiștii Biroului Combaterea Delictelor Silvice din Harghita au dispus într-un dosar penal măsura reținerii pentru două persoane bănuite că ar fi vândut terenuri forestiere neretrocedate.

Valoarea prejudiciului cauzat ar fi de 6.000.000 de lei.

Instanța a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu față de unul dintre cei în cauză, respectiv controlul judiciar față de al doilea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *